Noul Nexus 7: tot ce trebuie să știi despre versiunea 2

Google a lansat pe 24 iulie 2013 noua versiune a tabletei Nexus 7. Toată lumea aștepta versiunea 2 a tabletei de 7 inchi și implicit noua versiune a sistemului de operare Android, Jelly Bean 4.3.
Nexus 7 - procesor și memeorie și ecran
În ceea ce privește procesorul, Google vine cu o noutate pentru Nexus 7. Este un procesor quad-core făcut de Qualcomm, pe nume Snapdragon S4, ce oferă o putere dublă de procesare. Alături de acest procesor stă un procesor grafic Adreno 320.
Memoria RAM a tabletei este de 2 GB, dublă față de versiunea anterioară a tabletei Nexus 7.
Ecranul lui Nexus 7 măsoară 7 inchi, cu aspect 16:10. Rezoluția este impresionantă pentru dimensiunile întregii tablete, 1920 x 1080 (Full HD) cu o densitate de 332 ppi. Alături de procesorul grafic, tableta poate reda cu succes fișiere Full HD pe un ecran de doar 7 inchi. Chiar experiența navigării pe internet se va simții altfel pe o astefel de tabletă.
Stocare Nexus 7
La achiziționarea tabletei Nexus puteți opta pentru unul din modelele de 16 sau 32 GB. Față de modelul precedent de doar 8 GB, este o îmbunătățire majoră. Totuși publicul cere un model de Nexus 7 mai mare, de 64 de GB, mai ales că vine cu o rezoluție Full HD. Nu are slot de memorie.
Camera Nexus 7 și conectivitate
Față de modelul precedent, și la acest capitol Google vine cu îmbunătățiri. Camera de pe spate a fost upgradată la 5 MP. În plus, a fost adăugată o camera de 1,2 MP în față pentru videoconferințe.
De asemenea, tableta are Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Bluetooth 4.0, port HDMI și NFC. Modelele de top suportă 4G LTE pentru internet. Versiunea anterioară suporta doar standardul 3G pentru conectarea mobilă la internet.
Bateria lui Nexus 7
Am putea crede că un asemenea ecran consumă bateria foarte repede. Tableta a fost proiectată în așa fel încât să ofere nouă ore de funcționare continuă. Tipul bateriei este Li-Ion 3950mAh și nu este detașabilă.
Dimensiuni Nexus 7
Noul model de Nexus 7 este mai mic și mai subțire decât anteriorul. Mai precis, este cu 1,8 mm mai subțire. De asemenea, tableta este și cu 50 de grame mai ușoară decât celalălalt model, doar 299 grame. Astfel, dimensiunile lui Nexus 7 sunt: 200 x 114 x 8,7 mm.
Nexus 7 și Android 4.3
Tableta a fost special concepută pentru noua versiune a sistemului de operare Android 4.3. Odată cu noua versiune, vom avea pe tabletă suport pentru Bluetooth Smart, OpenGL ES 3.0 pentru grafica 3D avansată și noi API-uri pentru DRM. Android 4.3 aduce încă o noutate și anume profilele restricționate.
Data de lansare a fost stabilită pentru 30 iulie 2013, pentru piața americană. În Europa, se vehiculează luna septembrie pentru lansarea noului model. În ceea ce privește prețul lui Nexus 7, modelul de 16 GB va costa aproximativ 229 de dolari americani.
Specificații tehnice Nexus 7
Ecran | 7" LEDRezoluție: 1920 x 1080 |
---|---|
Procesor | 1,5 GHz Qualcomm Snapdragon S4 |
Date | Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, Port microUSB 2.0, HDMI, NFC, Micro-SIM |
Video și audio | MP4/H.264, MP3/eAAC+/WMA/WAV, redare Full HD 1080p@30fps |
Cameră | Față: 1.2 MP, Spate: 5 MP (2592 x 1944 px) |
Memorie | Internă 16 sau 32 GB, RAM 2 GB |
Date | Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, GPRS, EDGE, Bluetooth 4.0, Port microUSB 2.0, GSM, HSDPA, LTE |
Sistem de operare | Android OS, v4.3 (Jelly Bean) |
Senzori | Accelerometru, proximitate, gyro |
Radio | Nu |
Java | Nu |
GPS | Da |
Baterie | Li-Ion 3950 mAh |
Dimensiuni | 200 x 114 x 8,7 mm |
Greutate | 299 g (10.55 oz) |
Culori | negru |
Ce părere ai despre Nexus 7?