Facebook Paper, un nou cititor de știri pentru iOS

Facebook Paper este prima aplicație realizată de echipa de entuziaști de la Facebook Creative Labs. Este un cititor de știri care îți aduce informația pe telefonul mobil într-un mod nou, plăcut și foarte ușor de citit.
Facebook Paper
Paper prezintă știrile într-un design unic și foarte ușor de folosit pentru utilizatorul aplicației. Este o aplicație nouă care permite afișarea articolelor și imaginilor din diferite categorii, pe care utilizatorul le alege pentru a fi tot timpul la curent cu noutățile. Designul aplicației Facebook Paper seamăna izbitor de mult cu cel al experimentului News Feed, făcut de Facebook, acum mai bine de un an. Pozele și articolele sunt afișate în modul full-screen și poți naviga ușor printre informații cu doar o mișcare a degetului de la stânga spre dreapta. La o simplă apăsare pe articol, printr-o animație, acesta îți umple ecaranul, pentru a putea parcurge mult mai ușor informația cu privirea.
Conținutul se schimbă pe măsură ce adaugi secțiuni în aplicație. Algoritmul de afișare al aplicației combină știrile blogurilor, publicațiilor online, imaginile și videoclipurile. În viitor, Facebook are în vedere personalizarea secțiunilor adăugate, pentru a creea conținut unic pentru fiecare utilizator în parte.
De asemenea, poți share-ui și propriile articole prin Paper. După crearea articolului, aplicația îți permite un preview, pentru a vedea exact cum se va afișa articolulu postat de tine pentru ceilalți utilizatori.
Prin această nouă aplicație, Facebook dorește crearea unui ziar în adevăratul sens al cuvântului, dar pe telefonul tău mobil. Este foarte diferit de afișarea posturilor de pe News Feed, care permite citirea articolelor sau vizualizarea pozelor prietenilor sau paginilor cărora le-ai dat Like. În Facebook Paper însă se afișază articole publice cu număr mare de like-uri de la editori, pentru a nu fi nevot să te abonezi la pagina de Facbook respectivă.
Integrarea cu contul de Facebook este completă. Poți lăsa comentarii, da Like și chiar share-ui informațiile pe pagina personală.
Concurența lui Facebook Paper
Se cunoaște dorința lui Mark Zuckerberg de a achiziționa Flipboard, dar patronii acestei firme nu au dorit vânzarea acesteia. Astfel, Facebook a fost nevoită să creeze propria sa aplicație, pentru a intra în competiție directă cu Flipboard, dar și cu alte aplicații, cum ar fi Pulse (achiziționat de Linked In), Prismatic, Circa și chiar Google Currents. Diferența dintre ele este că Paper aduce informațiile utilizatorului din postările publice din Facebook, în timp ce competitorii săi folosesc, în mare parte, feed-uri RSS ale site-urilor.
Citiți comunicatul de presă oficial prin care Facebook prezinta noua jucărie Facebook Paper, care se va lansa la data de 3 februarie 2014, în magazinul App Store al Apple.
Tu ce părere ai despre această nouă aplicație a celor de la Facebook și Facebook Creative Labs?